joi, 13 august 2009

Jurnal de campanie - Capitolul 1

Campania "Copilăria în siguranţă" a fost demarată marţi, 12 august 2009, la Mamaia.

La conferinţa de lansare au participat reprezentanţi ai instituţiilor partenere în dezvoltarea acestei campanii, printre care se numără Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual – FOCUS, Microsoft România, Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din Cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi IPJ Constanţa, Fundaţia Nadia Comăneci, Radio Vacanţa, Universitatea Ovidius Constanţa, Organizaţia Salvaţi Copiii, AVON Cosmetics, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Direcţia Generala de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Direcţia pentru Tineret Constanţa.


În prima zi a campaniei, poliţiştii şi voluntarii au distribuit materiale informative, tricouri şi şepci, oferind totodată sfaturi preventive turiştilor de pe plajă şi din zona falezei Cazino.

Campania va continua cu acţiuni în localităţile 2 Mai şi Limanu, unde se vor derula primele concursuri pe tema prevenirii dispariţiei minorilor şi a siguranţei on-line. Câştigătorii concursurilor vor primi premii, constând în produse promoţionale.


Sanda Foamete, Senior Education Manager – Microsoft România: Mă bucur că iniţiativa noastră, care a început în urmă cu patru ani, continuă să se dezvolte, tot mai multe instituţii înţelegând importanţa prevenţiei şi educaţiei privind siguranţa copiilor”.

Patrick Danilevici, director de comunicare FOCUS: „Campania reprezintă o nouă oportunitate pentru noi de a trage un semnal de alarmă cu privire la dispariţia copiilor, care a devenit o realitate îngrijorătoare în România, statisticile arătând vârfuri ale dispariţiilor mai ales în perioada verii. Ca şi în anii anteriori, prin colaborarea cu Fundaţia Nadia Comăneci şi Microsoft România, reuşim să aducem în atenţia opiniei publice acest fenomen, sperând că prin informare îi vom determina pe părinţi să comunice mai mult cu copii pe această temă, reducând riscurile de dispariţie a minorilor”.

Comisar şef de poliţie Dorin Colidiuc, Adjunctul Şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa: „Recomandarea pe care o facem părinţilor în cazul în care copilul dispare este să sune în cel mai scurt timp posibil la poliţie la telefonul 112 sau la numărul de telefon european 116000 şi să comunice toate datele copilului în cauză”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu