vineri, 14 august 2009

Mass media, 14 august

GÂNDUL

Campanie de prevenire a dispariţiei minorilor

O campanie de prevenire a dispariţiei minorilor şi de educare pentru creşterea siguranţei a fost lansată pe litoralul românesc, unde se va desfăşura timp de o lună, având ca scop informarea părinţilor cu privire la pericolele la care sunt expuşi copiii. Campania, denumită „Copilăria în siguranţă“, implică voluntari de la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa care vor distribui materiale de informare privind principalele măsuri pe care le poate lua orice părinte pentru a oferi copiilor săi protecţie în faţa pericolelor atât în viaţa reală, cât şi pe internet.


RFI ROMÂNIA

Campanie de siguranţă a copiilor pe litoral

• Campania îşi propune să-i ferească pe minori de pericolele din lumea virtuală.
• Programul se va desfăşura timp de o lună.
• Campania este iniţiată de Microsoft România şi e sprijinită de Poliţie şi voluntari de la Universitatea "Ovidius" din Constanţa.
Mai multe...


TELEGRAF DE CONSTANŢA

Activităţi preventive în taberele şcolare de pe litoral

Reprezentanţii Centrului Regional Constanţa al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, în colaborare cu Organizaţia Salvaţi Copiii Constanţa au desfăşurat în taberele şcolare de la 2 Mai şi Eforie Sud o serie de activităţi de prevenire.


RADIO CONSTANŢA

Campanie pentru siguranta copiilor

Pe litoral a fost lansată cea de-a patra ediţie a campaniei \'Copilăria în siguranţă\', de prevenire a dispariţiei minorilor şi de educare pentru creşterea siguranţei on-line.


OBSERVATOR DE CONSTANŢA

Acţiune de prevenire în tabere

Reprezentanţii Centrului Regional Constanţa al ANITP, în parteneriat cu IPJ Constanţa, alături de poliţiştii din Limanu şi Eforie Sud, au desfăşurat ieri, în taberele scolare de la 2 Mai şi Eforie Sud, o serie de activităţi de prevenire. Potrivit IPJ Constanţa, tinerilor le-au fost oferite informaţii privind fenomenul traficului de persoane, riscurile asociate acestui flagel, sfaturi utile pentru a nu cădea în capcana traficanţilor de carne vie. În plus, au fost organizate concursuri tematice cu premii constând în materiale promoţionale şi au fost distribuite afişe şi pliante în cadrul campaniei „Omul cu două feţe”.


ITSY BITSY

Copilăria în siguranţă

Pe litoral a debutat, ieri, o nouă ediţie a campaniei "Copilăria în siguranţă", care îşi propune să prevină dispariţiile copiilor şi să educe pentru creşterea siguranţei micuţilor în viaţa reală şi în mediul virtual.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu