miercuri, 19 august 2009

Mass media, 17 - 18 august

CUGET LIBER

Sfaturi pentru a creşte siguranţa on-line a copiilor

Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual FOCUS, Microsoft România şi Inspectoratul General al Poliţiei Române desfăşoară, pentru al patrulea an consecutiv, campania de prevenire a dispariţiei minorilor şi de educare pentru creşterea siguranţei on-line, sub titlul „Copilăria în sigu-ranţă”. Turiştii aflaţi pe litoralul Mării Negre vor primi, până la sfârşitul lunii august, pliante cu sfaturi privind prevenirea şi modul de acţiune în cazul apariţiei unor situaţii proble-matice.
Pentru a creşte siguranţa celor mici în navigarea pe Internet: * Discutaţi cu ei despre Internet, despre bene-ficii şi pericolele din lumea virtuală; * Folosiţi Internetul alături de copii, căutaţi împreună lucrurile care îi interesează; * Ţineţi compu-terul într-o cameră unde îl poate folosi întreaga familie; * Stabiliţi împreună cu micuţii când şi în ce condiţii pot folosi Internetul; * Arătaţi-vă inte-resul pentru activităţile on-line ale copiilor şi ale prietenilor lor; * Învăţaţi copiii să respecte regulile de politeţe şi în con-versaţiile on-line; * Atrageţi-le atenţia să nu posteze niciodată pe Internet date personale sau fotografii în ipostaze indecente; * Controlaţi datele pe care copiii le oferă on-line despre ei, mai ales pe conturile de socializare; * Învăţaţi-i să nu stabilească, fără acceptul părinţilor, întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar pe Internet.
Nu lăsaţi micuţii nesupravegheaţi
Sfaturile specialiştilor pentru părinţi, în concediu sau nu, sunt: * Păstraţi întotdeauna contactul vizual cu micuţii, mai ales în zonele aglomerate; * Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi în supermarketuri, cinema, săli de jocuri sau parcuri; * Învăţaţi-i pe copii să vă spună întotdeauna unde şi cu cine se joacă sau pleacă; * În zone aglomerate, stabiliţi un „loc de întâlnire” pentru cazul în care copilul se rătăceşte; * Asiguraţi-vă că micuţii îşi cunosc numele, adresa, numărul de telefon şi numele dumneavoastră; * Învăţaţi-i pe copii că joaca lângă apă sau scăldatul sunt permise numai dacă au acordul vostru în prealabil; * Asiguraţi-vă că va spune întotdeauna NU persoanelor care, sub diferite pretexte, îi cer să le înso-ţească; * Învăţaţi-i pe copii să nu se sperie şi să rămână pe loc în cazul în care se rătăceşte într-o zonă necirculată (pădure, câmp, munte); * Dacă s-au pierdut într-o zonă aglomerată, să apeleze la un poliţist sau un adult însoţit de un copil; * În caz de dispariţie, sunaţi imediat la numărul unic de urgenţă 112 sau la 116.000, linia telefonică gratuită, din orice reţea de telefonie.


EVENIMENTUL ZILEI

Copilăria în siguranţă, pe Litoral

Anul acesta are loc, la malul Mării Negre, cea de-a patra ediţie a campaniei "Copilăria în siguranţă", care îşi propune să prevină dispariţia minorilor şi educarea acestora în scopul creşterii siguranţei pe online. Campania se desfăşoară sub forma distribuirii gratuite de materiale informative cu sfaturi pentru părinţi şi copii, care sunt distribuite de voluntari de la Universitatea "Ovidius" din Constanţa. La finalul fiecărei săptămâni, vinerea, sâmbăta şi duminica, sunt organizate concursuri difuzate de postul Radio Vacanţa, în care participanţilor li se vor adresa întrebări ale căror răspunsuri sunt cuprinse în materialele promoţionale distribuite pe plajă." De la prima ediţie, campania şi-a dorit să prevină dispariţiile de copii, care au devenit o realitate îngrijorătoare în România. Astfel, statisticile Centrului Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual - Focus au arătat vârfuri ale dispariţiilor de copii mai ales în perioada verii", anunţă organizatorii.De la prima ediţie, campania şi-a dorit să prevină dispariţiile de copii, care au devenit o realitate îngrijorătoare în România. Astfel, statisticile Centrului Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual - Focus au arătat vârfuri ale dispariţiilor de copii mai ales în perioada verii.„Recomandarea pe care o facem părinţilor în cazul în care copilul dispare este să sune în cel mai scurt timp posibil la poliţie la telefonul 112 sau la numărul de telefon european 116000 şi să comunice toate datele copilului în cauză”, a adăugat dl comisar şef de poliţie Dorin Colidiuc, Adjunctul Şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Serviciul online este găzduit pe site-ul Centrului Român pentru Copii Disparuţi şi Exploataţi Sexual – FOCUS, la pagina www.copiidisparuti.ro/lectii.


CAPITAL

Oskar pentru Microsoft România

Pentru implementarea campaniei „Copilăria în siguranţă“ de prevenire a dispariţiei minorilor şi de educare pentru creşterea siguranţei online. „Mă bucur că iniţiativa noastră, începută în urmă cu patru ani, se dezvoltă, tot mai multe instituţii înţelegând importanţa prevenţiei şi educaţiei privind siguranţa copiilor“, spune Sanda Foamete, Senior Education Manager al Microsoft România. Demersul companiei este susţinut pentru al doilea an consecutiv de Fundaţia Nadia Comăneci.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu